Construcția unui foișor pentru tinerii ecologi

Scopul proiectului este construcția unui foișor și desfășurarea orelor în aer liber, ce țin de ecologie și poluare.Considerăm că un șir de lecții din cadrul disciplinelor : educație pentru sănătate, geografie, științe, chimie, biologie, etc., se vor desfășura mai eficient și cu impact decât în patru pereți. Astfel de concluzii nu sunt teoretice, acestea se bazează pe experiența profesorilor care predau orele în afara școlii, însă nu sunt comode pentru elevi, deoarece aceștia chiar dacă își au un covoraș stau încovoiați și fie obosesc repede, fie stau prea încordați și au dureri de spate sau membre. Activitățile extrașcolare întotdeauna au implicat toți factorii educativi în acțiunile de salubrizare, starturile vesele, flesh-mobu-uri și au adus mesajul mai aproape de inima celor care au interacționat cu aceste acțiuni. Deci, voluntarii activi, elevii responsabili vor dispune de un spațiu propice pentru pregătiri. Considerăm că un astfel de locușor, amplasat printre nuci și mesteceni, flori și albine, veverițe, aflat pe teritoriul școlii va produce un efect mai amplu asupra învățării și implicării în lupta cu poluarea.

  În urma construcției acestui obiect, ne propunem pentru viitor :
-Minimum 50 lecții desfășurate de clasele primare și cele gimnaziale,obiecte școlare precum științe, biologie, geografie, chimie, fizică, educația plastică, educația tehnologică, dar și ore opționale: educația pentru sănătate și educația ecologică;
-Minimum 5 activități extrașcolare:
1) Decada geografiei- expoziții de desene și poezii tematice;
2)Decada chimiei și biologiei - concurs de poze;
3)Bilunarul ,,Un arbore pentru dăinuirea noastră”.Fii voluntar, fii ecolog –Ziua mondială a Apelor , a
Pământului-Acțiuni de salubrizare, înverzire, excursii în natură, expoziții de desene, fotografii.
4)Concurs de recital liric Frumusețea Naturii.
5)Starturi vesele.
-Participarea la diverse concursuri naționale ce vizează subiectul :Poluarea și deșeurile.
-Informarea și conștientizare rudelor a celor 300 elevi;

            

Inapoi la proiecte